Reprezentanții statelor membre UE au ajuns la un acord politic cu privire la o serie de măsuri de urgență pentru prețurile ridicate la energie, care vizează, printre altele, "captarea" veniturilor suplimentare realizate de producătorii de energie electrică și alți actori din piața de energie electrică peste un nivel maxim de 180 Euro/MWh, în perioada 1 decembrie 2022 – 30 iunie 2023, și utilizarea acestora pentru a finanța măsurile de protecție a consumatorilor finali de energie electrică, instituirea unei contribuții de solidaritate din partea companiilor care activează în domeniul petrolului, gazului natural, cărbunelui și al rafinăriilor, dar și demersuri de reducere voluntară a consumului de energie electrică cu 10%, cu o componentă obligatorie de 5% în orele de vârf.
Consumul de energie electrică al populației a fost mai mic cu 4,4% în perioada ianuarie-martie 2022, comparativ cu intervalul similar al anului trecut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
În mai puțin de o săptămână, România a bătut de 2 ori, pe 25, respectiv 30 iunie, recordul consumului național de energie pe timp de vară, acesta atingând cote istorice, nemaiîntâlnite de la începutul acestui mileniu. Cu toate că aceste majorări ale consumului au fost realizate într-o perioadă în care România are un deficit de capacități de generare electricitate, pe 30 iunie, producția a acoperit consumul intern, fiind înregistrat și un sold mediu de export de 38 MW.
Iranul a interzis exploatarea tuturor criptomonedelor autorizate și neautorizate, inclusiv Bitcoin, până pe 22 septembrie, argumentând că măsura vizează ameliorarea sectorului energetic iranian deja suprasolicitat, pe considerentul că mineritul neautorizat din Iran consumă peste 2.000 MW de energie.
Producătorii de energie eoliană au fost principalii responsabili de evoluția relativ stabilă a prețului energiei pe piața spot în ultimele 3 zile, care au fost mai friguroase și care au majorat consumul și la o medie orară de peste 8.500 MW în anumite intervale orare. Joi dimineață, de exemplu, producția de energie eoliană depășea 2.000 MW, fiind mai mare decât producțiile din celelalte surse, inclusiv din hidrocarburi și cărbune (ambele în jur de 1.500 MW) sau hidro și nuclear (de 1350 MW).
Mineritul de criptomonede, după cum este cunoscut procesul prin care sunt create noi monede virtuale, pune o presiune fără precedent aupra rețelelor electrice din Iran, autoritățile fiind nevoite să limiteze accesul fermelor de minerit în unele cazuri, potrivit presei iraniene, citată de Bloomberg.
Pe teritoriul României sunt instalate tot mai multe servere pentru minarea de criptomonede, cu un impact major pe creșterea consumului de energie electrică, iar autoritățile ignoră acest fenomen, susține fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu, în prezent senior-expert în cadrul Deloitte. Potrivit Morgan Stanley, cererea de energie venită numai din partea criptomonedei pionier bitcoin va reprezenta 0,6% din consumul mondial de energie electrică în 2018.
România rămâne cea mai ieftină piață spot a energiei electrice în pofida scumpirii cu 25% înregistrată ieri ca urmare a unui nivel ridicat al consumului, care a atins cel de-al doilea maxim istoric. Vântul puternic din ultimele zile a majorat producția de energie eoliană, ceea ce a făcut ca România să fie un exportator net de electricitate în pofida nivelului record al consumului intern. Cel mai ridicat preț la electricitate din Europa este în Italia, la Roma fiind de altfel înregistrată și prima ninsoare din ultimii 6 ani.
Consumul de energie electrică al României depășește luni, la ora prânzului, nivelul de 9.500 de MW, fiind aproape de cel istoric înregistrat în luna ianuarie 2017, potrivit datelor privind starea sistemului energetic național, postate pe site-ul Transelectrica.
România și Ungaria au rămas și pe perioada weekend-ului statele europene cu cel mai ridicat preț la energia electrică tranzacționată pe piața spot, de peste 70 de euro/MWh, în pofida capacității sale de producție ridicate, România importând energie de la statele vecine, în special din Ungaria și Ucraina.
Consumul de energie electrică din România a crescut în ianuarie cu 4,4% față de aceeași lună din 2016, până la 5,04 terawatt-oră (TWh), avansul fiind susținut doar de cererea mai mare a companiilor, arată datele publicate luni de Institutul Naționale de Statistică (INS).
Iarna geroasă din această lună a majorat considerabil consumul de energie în Europa Centrală și de Est, ceea ce a condus la dublarea prețurilor la energia electrică din România tranzacționată pe piața pentru ziua următoare.
Consumul de energie electrică din România a crescut în primele 11 luni ale anului trecut cu 3,7% față de perioada echivalentă din 2015, până la 49,95 terawatt-oră (TWh), avansul fiind susținut în principal de cererea mai mare a companiilor, arată datele publicate, joi, de Institutul Naționale de Statistică (INS).
Dacă un client și-ar încălca zilnic complet un smartphone, o tabletă și un laptop într-o cafenea, consumul maxim anual suplimentar al proprietarului nu ar depăși 90 de Kwh